Statutul – extrase

STATUTUL
“CENTRULUI DE EDUCAŢIE PENTRU SĂNĂTATE
(CESAN)”
– extrase –

 

CAPITOLUL I – Prevederi generale

Art. 1.  “CENTRUL DE EDUCAŢIE  PENTRU  SĂNĂTATE (CESAN)”, având ca scop principal promovarea sănătăţii mentale, morale şi fizice a fiinţei umane, este o persoană juridică română de drept privat, cu statut de Asociaţie, fără scop lucrativ, care este constituită şi funcţionează potrivit Ordonanţei de Guvern nr. 26 / 2000 şi a prezentului statut, cu respectarea legislaţiei române în vigoare.

Art. 2. “Centrul de educaţie pentru sănătate” este o Asociaţie independentă, non-profit, neguvernamentală, apolitică, fără nici o ingerinţă religioasă.

CAPITOLUL II – Explicitarea scopului şi a obiectivelor Asociaţiei

Art. 6. Scopul principal al “Centrului de educaţie pentru sănătate” constă în promovarea sănătăţii spirituale, mentale, morale şi fizice a fiinţei umane, integrată armonios în viaţa socială. Prin activitatea sa educaţională “CESAN” îşi propune să participe la procesul de însănătoşire a vieţii sociale prin reintegrarea sănătăţii holistice în practica individuală, pornind de la percepţia faptului că sărăcia, boala, suferinţele psihice, actele antisociale sunt consecinţe ale ignoranţei şi greşelilor morale, deci a lipsei reale de sănătate fizică, psihică, mentală şi spirituală.

Art. 7. Pentru atingerea acestui scop principal, Asociaţia îşi propune îndeplinirea mai multor obiective, grupate în trei mari categorii : obiective pe termen scurt, a căror înfăptuire poate fi demarată în decurs de până la un an, obiective pe termen lung, realizabile pe măsura dezvoltării naturale a Asociaţiei şi obiective permanente, legate de cercetarea continuă ştiinţifică în domenii ce au ca principal sens dezvoltarea armonioasă a omului.

Art. 8. Obiectivul permanent principal al “CESAN” se referă la cercetarea fundamentală şi experimentală în domeniile următoare :

8.1 Cunoaştere, autocunoaştere, autocorecţie şi autoeducaţie directă a fiinţei umane în complexitatea sa pentru regăsirea adevăratelor valori spirituale ale sale.

8.2 Fitoterapie şi cultura biologică a plantelor care fac obiectul alimentaţiei umane ; metodele farmacoterapeutice prin fitoterapie şi alimentaţie naturală organică, nedegradată fizic, chimic sau biologic.

8.3 Cercetarea noii fiziologii în contextul alimentaţiei naturale şi a bioterapiilor din medicina naturală, precum şi integrarea tuturor formelor viabile de terapii alternative în structura unitară, coerentă şi funcţională a Medicinei Naturale.

8.4 Artă şi medicină populară tradiţională.

8.5 Dimensiunea energetică a fiinţei umane şi a universului ; calitatea vieţii şi a interacţiunilor umane.

8.6 Cercetarea resurselor, mecanismelor şi mijloacelor autoregenerării biologice naturale în sensul descoperirii unui sistem autoimunitar conştient.

8.7 Noi direcţii şi mijloace în medicina preventivă.

8.8 Metode noi de încurajare şi sprijinire a participării active a oamenilor la viaţa ştiinţifică de cercetare, culturală şi de creaţie naţională şi internaţională.

8.9 Optimizarea informaţiei şi circulaţia ei ; informatică.

8.10 Sisteme energetice neconvenţionale ; tehnologii alternative, optimizare tehnologică şi biotehnologii.

Art. 9. Asociaţia îşi propune realizarea unor obiective pe termen scurt şi lung, sistematizate în contextul larg dar deosebit de important al Agriculturii şi Alimentaţiei. După obiectivul prioritar şi permanent al cercetării în “Ştiinţa şi Conştiinţa Omului”, preocuparea principală a “CESAN” este legată de concretizarea unui sistem integrat de agricultură biologică prin :

9.1 Laboratoare şi Centre (Staţiuni) de cercetare şi proiectare de sisteme agricole biodinamice.

9.2 Ferme Biodinamice în toate domeniile agricole : vegetal (legumicol, viticol, pomicol etc.), zootehnic, apicol etc.

9.3 Reţele de aprovizionare şi desfacere a produselor şi preparatelor naturale (realizate prin cultura biodinamică şi conservare naturală) prin : magazine  alimentare pentru produse naturale, pizzerii, cafenele, saloane, cofetării, restaurante de alimentaţie naturală, case de comenzi specializate etc.

9.4 Birou juridic pentru întocmirea şi susţinerea unei noi legislaţii în domeniile : agricol (promovarea şi susţinerea materială a culturii vegetale biodinamice şi a zootehniei vieţii), protecţia animalelor, protecţia pădurilor, a ecosistemelor şi rezervaţiilor naturale, pentru înfiinţarea de noi rezervaţii, ecologizarea unor zone aride şi împădurirea lor.

9.5 Şcoală românească de Bioagricultură.

Art. 10. Asociaţia îşi propune dezvoltarea şi punerea în practică a altor obiective, realizabile pe termen scurt sau lung, însă nu mai puţin prioritare decât primele două enunţate anterior. Toate acestea au drept scop regăsirea primordială a stării de sănătate fizică reală a populaţiei, pentru redescoperirea şi potenţarea valorilor mentale şi spirituale ale fiecărei fiinţe umane. Acestea se pot realiza şi prin înfăptuirea următoarelor obiective ale “CESAN” :

10.1 Construcţia unui sediu corespunzător al Asociaţiei, realizat din materiale naturale – lemn, argilă, piatră etc. ca o adevărată CASĂ VIE.

10.2 Înfiinţarea unui “Centru de Regenerare şi Recuperare Socială” – CASA VIEŢII, sub coordonarea căruia se vor dezvolta centre-modul regionale şi locale de recuperare a pacienţilor prin medicină naturală, educaţie şi autocorecţie.

10.3 Înfiinţarea unui “Centru Universitar de Medicină Naturală” cu obiective de studiu, practică şi concretizări legate de Medicina Naturală, Biotică (printre care igiena alimentaţiei, medicină preventivă, sănătatea reproducerii, fiziologia naşterii fără dureri, ecologie, biotehnologii, ştiinţele naturii – biomatematică, biofizică, biochimie etc.) ; organizarea de cursuri, seminarii, dezbateri, simpozioane, comunicări, conferinţe, festivaluri etc., cu eliberarea de diplome, certificate şi atestate “pentru libera practică în Medicina Naturală” de către Asociaţie şi organele de resort abilitate prin lege în acest sens.

10.4 Înfiinţarea primei “Şcoli de bucătari pentru alimentaţia naturală”.

10.5 Înfiinţarea unui “Centru de Consultanţă pentru Sănătate prin Terapii Naturale”.

10.6 Înfiinţarea unui “Centru pentru Diagnostic prin metode neinvazive”, în care un rol deosebit va reveni cercetării, descoperirii şi dezvoltării de metode şi instrumente ce au la bază principiul evidenţierii dimensiunii bioenergetice şi bioinformaţionale umane.

10.7 Înfiinţarea unui “Centru pentru practică medicală prin terapii alternative” cu posibilitatea aplicării, în funcţie de particularităţile persoanei, a diverselor terapii alternative la medicina alopată : Dietoterapie, Apiterapie, Aromoterapie, Meloterapie, Cromoterapie, Tehnică Radiantă (Reiki), Radiestezie, Balneofizioterapie şi Psihoterapie neconvenţionale, Acupunctură (Laseropunctură), Kinetoterapie (Reflexoterapie, Presopunctură, Osteopatie, diferite forme de Masaj) etc.

10.8 Înfiinţarea unui Laborator pentru cercetare şi producţie fitoterapeutică naturală.

10.9 Înfiinţarea unui “Cabinet de Stomatologie”, cu utilizarea unor tehnici, metode, produse şi preparate stomatologice naturale, alături de tehnologia clasică.

10.10 Înfiinţarea unui Laborator pentru cercetare şi producţie de produse stomatologice din componente strict naturale şi prin tehnologii curate, nedegradante a constituenţilor naturali.

10.11 Înfiinţarea unui “Centru de Management în turism şi agroturism” cu unităţi agroturistice funcţionale, cu accent pe agroturismul rural montan ecologic ; microproducţie în artizanat, meşteşuguri populare etc.

10.12 Înfiinţarea de “Centre de Management şi Colaborare Interorganizaţională”, cu activităţi de colaborare, schimburi de servicii şi lobby cu alte organisme neguvernamentale, administrative, guvernamentale, companii din ţară şi străinătate, cu profil similar sau asemănător, cu posibilitatea concretizării acestor colaborări prin constituirea de Federaţii/Uniuni – prin dezvoltarea unui puternic şi competent departament de “Relaţii Publice şi Comunicare” al Centrului.

10.13 Efectuarea operaţiunilor de colectare de fonduri care să fie puse la dispoziţia altor fundaţii şi asociaţii în vederea realizării de programe ale acestora prin înfiinţarea unui “BIROU – PRIETENIA”.

10.14 Înfiinţarea Editurii Asociaţiei (“CESAN – CHRISTALIN”) pentru realizarea şi editarea de materiale proprii (cărţi, reviste, broşuri, pliante etc.) pentru promovarea scopului principal şi a obiectivelor Asociaţiei.

10.15 Înfiinţarea unui “Studiou de Producţie şi Înregistrare Audio-Video-Film” în cadrul unui “Laborator de informatică” (hardware, software, accesorii multimedia etc.), cu utilizarea cât mai intensă a posibilităţilor oferite de Internet.

10.16 Înfiinţarea unor Centre de desfacere şi popularizare a cursurilor, cărţilor şi altor produse informaţional–educative realizate în viziunea Asociaţiei.

10.17 Înfiinţarea “Bibliotecii CESAN” pentru a permite accesul liber a oricărei persoane la informaţie (materiale pe suport de hârtie, audio-video, informatică etc.) cu scopul promovării educaţiei continue pentru sănătate fizică, psihică, mentală, spirituală, printr-o diversitate de metode, în care element axial este Medicina Naturală.

10.18 Obţinerea de fonduri pentru asigurarea de asistenţă socială şi medicală naturală, alături de consultanţă în domeniu pentru : familii aflate în dificultate socială sau pentru atenuarea efectelor calamităţilor şi catastrofelor ; copii, bătrâni, bolnavi, asistaţi sociali (case de copii şi de bătrâni) ; case şi centre de îngrijiri medicale speciale (SIDA, cancer, TBC etc.).

10.19 Crearea, promovarea şi implementarea de programe pentru educaţia sanitară continuă a populaţiei pe grupe de vârstă, în spiritul Medicinei Preventive Naturale, prin lansarea de campanii de mediatizare.

10.20 Înfiinţarea de grădiniţe, şcoli şi colegii pentru educarea copiilor şi tinerilor în spiritul promovării prin informaţia universală a valorilor Cunoaşterii, Vieţii, deci şi a Medicinei Naturale ; promovarea schimburilor de experienţă între copiii şi tinerii diferitelor regiuni de pe glob, inclusiv din spaţiul românesc.

10.21 Protecţia animalelor fără stăpân din mediul urban, prin asigurarea de fonduri şi consultanţă pentru terapia celor bolnave.

10.22 Sprijinirea şi promovarea activităţilor legate de cultură şi artă (literatură, teatru, muzică, pictură, sculptură etc.) ; promovarea şi realizarea de festivaluri culturale şi artistice în scop educativ, pentru susţinerea regăsirii sănătăţii fizice, sufleteşti şi spirituale a fiinţei umane ; promovarea şi dezvoltarea terapiilor alternative prin artă ; activităţi legate de protejarea patrimoniului cultural şi istoric naţional (valori materiale, dar mai ales cele spirituale).

10.23 Promovarea informaţiilor şi acţiunilor pentru redescoperirea şi readucerea în prezent a bogăţiei culturale, dar mai ales spirituale a populaţiei din spaţiul românesc, aparţinând diferitelor perioade istorice şi chiar protoistorice ;  susţinerea înfiinţării şi dezvoltării de rezervaţii arheologice naţionale, pentru protejarea valorilor naţionale istorice şi protoistorice.

10.24 Dezvoltarea de metode de perfecţionare a comunicării şi autocomunicării, aplicate atât la nivel individual – autocunoaşterea pentru autoperfecţionarea fiinţei umane, dar şi la nivel social, prin perfecţionarea funcţionării organismului social reprezentat de populaţia spaţiului românesc, integrată armonios în Societatea Universală („Unitatea în Diversitate“).

CAPITOLUL III – Patrimoniul iniţial şi categoriile
de resurse patrimoniale ale Asociaţiei

Art. 15. Dezvoltarea patrimoniului iniţial al “CESAN” se poate realiza, conform O.G. nr. 26/2000 din veniturile rezultate din activităţi economice directe (aflate în strânsă legătură cu scopul principal al Asociaţiei), din dividendele unităţilor economice proprii înfiinţate de Asociaţie (dacă nu se reinvestesc în aceleaşi societăţi economice), precum şi din dobânzile şi dividendele rezultate din plasarea sumelor disponibile, în condiţii legale.

Toate aceste activităţi ale Asociaţiei sunt nonprofit, fondurile astfel obţinute se folosesc numai pentru împlinirea şi înfăptuirea scopului principal al “Centrului de Educaţie pentru Sănătate”.

Art. 16. Patrimoniul Asociaţiei se completează cu veniturile rezultate din vânzarea de publicaţii, taxe non-profit percepute pentru servicii angajate pe baze contractuale în condiţiile legii sau taxe pentru participarea la manifestări organizate de Asociaţie (conferinţe, cursuri de perfecţionare etc.).

CAPITOLUL IV – Filialele şi unităţile economice proprii

Art. 19. Asociaţia va înfiinţa filiale în ţară şi străinătate. Filialele din ţară vor avea personalitate juridică. Filialele din străinătate se vor înfiinţa cu respectarea legislaţiei din ţara respectivă, fiind subordonate Asociaţiei din România.

De asemenea, Asociaţia poate deschide în străinătate birouri sau reprezentanţe, fără personalitate juridică. Regulamentul de organizare şi funcţionare al filialelor, sucursalelor şi birourilor reprezentanţelor se aprobă de Adunarea Generală a Asociaţiei.

Art. 20. Asociaţia va putea stabili şi întreţine relaţii cu persoane, asociaţii, fundaţii sau alte organisme similare din ţară şi străinătate, putându-se afilia ca persoană juridică la acestea, în condiţiile legii.

Asociaţia poate participa la înfiinţarea altor Asociaţii, Fundaţii, Uniuni sau Federaţii ale căror scop şi obiective sunt similare şi nu contravin prezentului statut.

Art. 21. Asociaţia poate înfiinţa, potrivit legii, unităţi economice proprii, cu capital exclusiv al Asociaţiei, precum şi în asociere cu alte capitaluri.